NOII SUBPREFECȚI DE BUZĂU ȘI-AU PRELUAT ASTĂZI FUNCȚIILE

0
498

Județul Buzău are doi noi subprefecți. Este vorba despre  Constantin Cristea, fost administrator public al comunei Vernești, și Gabriel Ilie, fost șef al Serviciului Județean Anticorupție. Cei doi au fost numiți în funcții, ieri, printr-o Hotărâre de Guvern, iar astăzi dimineață, au fost învestiți, în cadrul unei tele-conferințe.

Râmniceanul Gabriel Ilie, fost șef al Serviciului Județean Anticorupție, are 48 ani. El se descrie ca fiind un „om simplu, din popor, pasionat de sport și muzică.

Celălalt „secund” de la vârful Prefecturii Buzău, Constantin Cristea, până astăzi city-manager al Primăriei Vernești, are 34 de ani.

În urma negocierilor de la centru dintre PSD și PNL, Constantin Cristea și Gabriel Ilie au fost promovați la conducerea Prefecturii de către PSD. În schimb, PNL își păstrează funcția de prefect, prin Daniel Țiclea.

Unul dintre foștii subprefecți, Marieta Boloș, va lucra tot în Prefectură. De astăzi, liberala deține funcția de șef al Cancelariei Prefectului. Viorel Holban, celălalt fost subprefect, a renunțat la funcție, la sfârșitul anului trecut, invocând motive personale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here