TURIȘTII ROMÂNI AU CHELTUIT DE REVELION PESTE 70 DE MILIOANE EURO

0
460

Turiştii români au cheltuit cu prilejul Revelionului 45 de milioane de euro pentru destinaţiile externe şi 30 de milioane de euro pentru cele interne, preferate fiind staţiunile rurale şi Valea Prahovei, arată datele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România. Astfel, pe Valea Prahovei, Predeal, Poiana Braşov au fost 20.000 de turişti, în alte staţiuni montane (Păltiniş, Rânca, Vatra Dornei, Borşa, Slănic Moldova, Semenic) – 15.000 de turişti, în timp ce turismul rural (Bran-Moieciu, Maramureş, Bucovina, Mărginimea Sibiului, Neamţ, Apuseni, Oltenia de sub munte etc.) a atras 70.000 de turişti, staţiunile balneare (Băile Felix, Băile Herculane, Sovata etc.) – 25.000 de turişti, iar oraşele turistice (Braşov, Sibiu, Cluj, Timişoara, Iaşi) – 7.000.   Prin agenţiile de turism, turiştii au ales cel mai mult staţiunile balneare şi cele montane, dar creşte şi numărul rezervărilor pentru pensiuni rurale. Cheltuielile pentru destinaţiile interne au fost de circa circa 30 de milioane de euro.

În alte ţări, destinaţiile preferate au fost Egipt (Sharm El Sheikh, Hurghada) – 5.000 de turişti, Dubai – 3.000 de turişti, destinaţii exotice (Zanzibar, Republica Dominicană, Maldive, Sri Lanka, Kenya, America Latină – Mexic, Peru, Panama, Costa Rica etc.) – 5.000 de turişti, croaziere (Caraibe, Oceanul Indian etc.) – 1.000 de turişti.

Tarifele au fost pentru absolut toate buzunarele, de la 150 de euro de persoană pentru Revelion la munte în Bulgaria, până la 2.000, 3.000 sau 4.000 de euro de persoană pentru destinaţiile exotice.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here