,,CASA VERDE”, RELUAT DUPĂ 2 ANI DE PAUZĂ

0
404

Programul „Casa Verde” pentru instalarea de panouri fotovoltaice va fi reluat,  după doi ani de pauză. Autoritățile au pregătit un buget de  280 de milioane de lei, iar principiul după care vor fi acordați banii, va fi același: primul venit-primul servit. O familie care vrea să își instaleze panouri voltaice cu ajutor de la stat trebuie să aleagă instalații care costă cel puțin 22.000 de lei.

Din această sumă, programul ,,Casa Verde” suportă 20.000 de lei, iar beneficiarul achită diferența. Solicitantul este obligat să apeleze la firme agreate de Ministerul Mediului, pentru lucrări. Cei care au reușit să primească banii, spun că avantajele unui astfel de sistem sunt evidente, mai ales în contextul actual al prețurilor la energie.

Administratorii firmelor agreate de Ministerul Mediului să se ocupe de înscrierea în program a viitorilor beneficiari și instalarea panourilor fotovoltaice spun că există o avalanșă de cereri din partea românilor care vor să-și monteze astfel de instalații pentru gospodăriile proprii. Sunt de părere, totuși, că ar trebui gândit un alt criteriu decât primul venit-primul servit, în sensul că ar fi trebuit o sumă pentru regiune sau pentru instalator.

Programul care trebuie să îi ajute pe români să beneficieze de energia verde a demarat greu și a avut o mulțime de hopuri până acum. Cel mai mare eșec a fost cel din 2019, când înscrierile au fost oprite chiar din prima zi, din cauza suspiciunilor de fraudă. Atunci, o firmă din România a introdus în program 2700 de clienți, în doar câteva ore. Apoi programul a fost reluat, însă doar jumătate dintre dosare au primit aviz.

Prin Programul ,,Casa Verde”, solicitantul poate obține o finanțare de până la 20 de mii de lei, respectiv 25 de mii de lei în cazul locuinţelor izolate. Cheltuielile care pot fi acoperite cu aceşti bani sunt pentru achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kW, pentru  montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice, dar și pentru TVA, aferentă cheltuielilor eligibile.

Suma reprezintă 90% din valoarea totală a unui astfel de sistem, iar restul de 10% trebuie plătit de către beneficiarul sistemului. De exemplu, în situaţia unei investiţii cu valoarea totală de 22.230 lei, finanţarea acordată este de 20.000 lei, iar contribuţia proprie a persoanei fizice este de 2.230 lei. Dosarele se pot depune începând cu 20 decembrie, iar perioada de înscriere durează până la epuizarea celor 280 de milioane de lei – bani rămași nedistribuiti din anul 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here