Învățământul românesc are în față multe probleme de rezolvat. Este opinia senatorului PSD Liliana Sbîrnea, care precizează că, în dezbaterea Comisiei de învățământ din cadrul Senatului, se află trei chestiuni importante: decontarea transportului pentru elevi, continuarea preluării creșelor de către Ministerul Educației și programul școală de după școală.
Liliana Sbîrnea afirmă că pentru rezolvarea celor trei aspecte se încearcă realizarea unei legislații mai clare și accesibile în domeniul preuniversitar. Comisia de învățământ din cadrul Senatului are în vedere și reglementarea Programului ,,Masă caldă în școli”. Pentru soluționarea celor trei probleme importante care afectează bunul mers al învățământului românesc, la nivelul Comisiei de învățământ din cadrul Senatului, s-au constituit trei grupuri de lucru.