Ritmul de vaccinare scade pe zi ce trece în județul Buzău. Dacă săptămâna trecută și în weekend, media prezentărilor zilnice la centrele din județ, în privința vaccinării cu prima doză, a fost de 500-600 de persoane, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat doar 464 de imunizări cu prima doză. Este și motivul pentru care, pe lângă asigurarea accesului facil la centre și organizarea de caravane mobile, autoritățile buzoiene încearcă să încurajeze cetățenii să se prezinte în continuare la centrele de vaccinare. Astfel, săptămâna trecută, pe scuarul de pe Bulevardul Unirii din municipiul Buzău a fost amplasat un panou uriaș care conține informații despre centrele de vaccinare disponibile în oraș. De asemenea, autoritățile buzoiene se gândesc ca, în perioada următoare, să desfășoare și o serie de sesiuni de informare a populației cu privire la importanța vaccinării.