GUNOI MAI SCUMP DE ANUL VIITOR

0
358

De la începutul anului viitor, buzoienii vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunare pentru plata gunoiului menajer. Societatea de salubrizare solicită majorarea tarifelor la toate serviciile prestate prin scumpirile de care s-a lovit, la rândul său, în ultimele luni: de la creșterea prețului motorinei, la majorarea salariului minim, până la creșterea tarifului de depozitare la groapă. Ca să acopere cheltuielile, operatorul de salubrizare din municipiul Buzău cere o creștere a tarifelor, în medie, de 14 %. Un proiect de hotărâre care prevede noile tarife ce ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022 a fost lansat în dezbatere publică. Dacă acest proiect va fi adoptat, buzoienii vor plăti de la 1 ianuarie cu aproape 2 lei mai mult pentru gunoiul pe care îl produc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here