NOI MICROGRANTURI PENTRU IMM-URI

0
431

Astăzi se dă startul preînscrierilor pentru solicitarea microgranturilor de până la 2.000 de euro. Conform celor de la Ministerul Economiei, valoarea fondurilor puse la dispoziție ar putea ajuta circa 50.000 de beneficiari să primească aceste ajutoare de la stat.Vorbim de IMM-uri , PFA-uri și II/IF-uri, precum și alți profesioniști care desfășoară profesii liberale –contabili sau avocați, dar și  ONG-uri cu anumite activități economice.

În prima etapă, cea de preinscriere, cei care aplică trebuie să își creeze un  profil, cu  user și parolă, unde vor înregistra cu semnătură electronică, atât datele reprezentantului legal/împuternicit, cât și datele beneficiarului propriu-zis. Practic, perioada de preînscrieri, care se încheie pe 24 octombrie se adresează celor care nu aveau deja cont în aplicația ministerului. Etapa a doua, cea de  înscriere propriu-zisă, se va desfășura între 25 octombrie și 23 noiembrie, perioada în care aplicanții, cu profilul creat în prima etapă, vor completa și transmite formularul de înscriere.

Aplicanții care nu au depus situațiile financiare contabile aferente anului 2019 până la data înscrierii vor primi decizie de respingere. La înscriere, beneficiarii vor da o declarație pe propria răspundere cum că nu vor folosi banii în alte scopuri, cu riscul de a-i da înapoi. Microgranturile pot fi solicitate pentru cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente desfășurate de beneficiari, cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV- 2 sau cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente necesare pentru reluarea activității.

Nu vor fi eligibile cheltuielile pentru plata salariilor nete, achiziţiilor de bunuri second-hand, sau pentru  achizițiile în sistem leasing. Beneficiarii care vor fi declarați eligibili vor primi contractele spre semnare și, odată ce banii ajung în contul desemnat, au la dispoziție maximum 90 de zile pentru a efectua cheltuielile.  Plățile se vor face până la 31 decembrie 2023. Cei care au aplicat deja la sesiunea precedenta si au beneficiat deja de un microgrant nu mai pot sa primeasca inca unul. Aplicantul trebuie să declare că nu au mai beneficiat de ajutor de stat în contextul COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here