BILETE LA MECIUL FCSB

0
536

De astăzi, buzoienii vor putea cumpăra bilete pentru partida dintre FCSB și CS Mioveni, care va avea loc, sâmbătă seara, de la ora 20.30, pe Stadionul „Gloria”, contând pentru etapa a 12-a a Ligii 1. Preţurile biletelor puse în vânzare la casele de la stadionul din Crâng sunt cuprinse între 10 lei, la peluze și 30 de lei, la tribuna 0. Conform noului protocol de desfăşurare a competiţiilor de fotbal, au acces pe stadion persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și persoanele care certifică faptul că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2.

Documentele medicale care atestă apartenenţa spectatorilor la una dintre cele două categorii vor fi prezentate la stadion împreună cu biletul. De asemenea, este obligatorie prezentarea, alături de documentele medicale, a unui document de identitate. FCSB va mai disputa un meci la Buzău, pe 30 octombrie, cu FC Argeş. Vicecampioana a ales arena din Crâng drept gazdă, întrucât a fost nevoită să plece de pe Arena Naţională, unde se dispută, în perioada următoare, cea mai mare competiţie de gaming din lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here