Calificare spectaculoasă în optimile Cupei României pentru FC Buzău. Pe propriul teren, fotbaliștii buzoieni s-au impus cu 2 la 1, după prelungiri, în fața celor de la Academica Clinceni. Echipa din Crâng a fost echipa care a preluat iniţiativa în prima repriză, creându-și câteva ocazii mari, prin Cristi Ciobanu, Gaitan și Chică Roșă. Ultimul a ratat o oportunitate uriașă, după ce scăpase in situație de unu contra unu cu portarul advers.
Oaspeții au avut, de asemena, o ocazie clară de gol, prin Achim. Din fericire, şutul acestuia a fost scos de pe linia porții. Tot Clinceniul a deschis însă scorul, în minutul 36, prin Chandarov, astfel că trupa lui Ionuț Chirilă a intrat în avantaj la pauză. Repriza a doua a meciului a fost destul de anostă, cu Buzăul alergând după egalare, în timp ce oaspeții au preferat să se apere și să temporizeze jocul.
Egalarea a venit, totuși, în minutul 90, în urma unei execuții spectaculoase a lui Ariel Lopez. Fundașul uruguayan urcat în atac, a reluat imparabil, cu călcâiul, o centrare venită din flancul drept. Au urmat prelungiri, iar echipa care a mizat pe atac a și câștigat. Chică Roșă lansat excelent de Alin Manea a tras sec, cu sânge rece, pe colțul scurt lăsat liber de Dobre, încheind conturile cu două minute înainte de final.