Un fermier buzoian va introduce în piețe și supermarketuri, peste puțin timp, un nou soi de usturoi, botezat Benone, după numele celebrului interpret de muzică populară, Benone Sinulescu. E mai dulceag, mai aromat și mai iute decât cel din import. Decis să relanseze tradiția cultivării usturoiului în apropiere de Râmnicu Sărat, Valentin Jecu a apelat, în urmă cu 5 ani, la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare în Legumiculură din Buzău. Cercetătorii de aici au reușit să preia soiurile locale, pe cale de dispariție, și să dezvolte altele noi. Dintre acestea, usturoiul Benone a fost deja omologat.
Usturoiul recoltat de producătorul din Râmnicelu se află deocamdată la uscat, etapă în care leguma capătă rezistență, astfel încât să poată fi păstrat până la iarnă. Valentin Jecu a produs usturoi, anul acesta, pe o suprafață de peste 15 hectare de teren din comuna Râmnicelu. Localitatea de lângă Râmnicu Sărat este vestită la nivel național pentru gustosul soi. Pământul bun și priceperea generațiilor de cultivatori au făcut ca acest usturoi să capete multe calități.
Căpățânile de usturoi de Râmnicelu, cunoscut și ca usturoi călugăresc, poate că nu arată la fel de bine ca usturoiul din Spania sau China, însă detronează usturoiul de import, prin gust și iuțime. Un kilogram de usturoi de Râmnicu Sărat va costa la raft 15 lei, kilogramul. În 2021, Buzăul este patria usturoiului. Nu mai puţin de 146 de legumicultori din județ, mulți din Râmnicelu, au ales să cultive usturoi. Buzoienii urmează să primească peste 21 la sută din subvențiile alocate programului la nivel național.