VACCINAREA ÎMPOTRIVA HPV, EXTINSĂ

0
423

Vaccinarea gratuită împotriva HPV, infecţia virală cu transmitere sexuală care poate cauza cancer de col uterin, ar putea fi extinsă la fetele de peste 15 ani şi la băieţi. Reforma propusă de părinţi şi medici este susţinută de ministrul Sănătăţii. Asociaţia Mame pentru Mame, care a propus şi o platformă digitala pentru solicitări, face apel ca la rectificarea bugetară să fie alocaţi banii necesari extinderii programului.

Ministrul Sănătăţii a anunţat că a început demersurile de extindere a indicaţiilor pentru vaccinarea gratuită anti-HPV, virusul care poate cauza cancer de col uterin, dar şi alte cancere. Ar urma să beneficieze de gratuitate nu doar fetele cu vârste între 11 şi 14 ani, ci şi cele mai mari, până la 18 ani, dar şi băieţii. Părinţii cer ca reforma să fie accelerată. O singură doză costă în jur de 600 de lei, iar pentru imunizare este nevoie de două, în cazul celor care au până la 14 ani, şi de trei doze, pentru cei mai mari.

Ministerul Sănătăţii a distribuit 40 de mii de vaccinuri pentru fetele înscrise în program în ultimii ani şi mai poate cumpăra anul acesta încă 90 de mii. Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost reluată anul trecut, după mai bine de un deceniu de la eşecul campaniei lansate în 2008. Atunci părinţii s-au opus vehement de teama unor eventuale reacţii adverse.

De data aceasta, birocraţia a întârziat vaccinarea. Părinţii care vor să-şi vaccineze fetele împotriva HPV trebuie să depună o cerere scrisă la medicul de familie, care va transmite solicitările la DSP. Cererile strânse din fiecare judeţ vor fi trimise apoi la Ministerul Sănătăţii, care face achiziţia. Un proces anevoios care a făcut ca fetele să fie vaccinate chiar cu ani întregi de întârziere. România are cea mai mare incidență a cancerului de col uterin și cea mai mare mortalitate cauzată de această maladie din Uniunea Europeană. Sunt în jur de 3.300 de cazuri noi, anual.

Mai mult de jumătate dintre acestea  pierd lupta cu boala. Vaccinul anti-HPV este unul din cele mai eficiente vaccinuri elaborate vreodată. Studiile demonstrează că aproape 100% din persoanele imunizate cu vaccinul anti-HPV produc o cantitate suficientă de anticorpi pentru a proteja persoana împotriva tipurilor de HPV pe care le vizează vaccinul. Vaccinurile anti HPV sunt implementate în 86 țări ale lumii și în 37 din 53 state din Regiunea Europeană a Organizației Mondiale a Sănătății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here