Carnea de curcan este tot mai căutată de către români care vor să mănânce sănătos. Dovadă este numărul mare de curcani vânduți, în preajma sărbătorilor de Paști, de către administratorul unei ferme din comuna buzoiană Mihăilești. În numai câteva zile, fermierul a vândut peste 70 de curcani, prin comenzi on-line sau în magazinele pe care le deține în Buzău și București.
Atunci când prepară carnea provenită de la curcani hrăniți cu cereale, cu acces la țarcuri exterioare și cu vârstă de sacrificare de minimum 180 de zile, gospodinele garantează cele mai bune chifteluțe la cuptor, ciorbă de perișoare sau ardei umpluți.
Cei mai mulți curcani din ferma de la Mihăilești au fost livrați în Săptămâna Mare clienților care i-au rezervat prin comenzi online sau la băcăniile cooperativei agricole Unirea Gospodarilor.
Datorită cantităților mari de proteine pe care le furnizează, carnea de curcan este adesea preferată de cei care vor să mănânce sănătos. Toate părțile curcanului conțin grăsimi sănătoase Omega 3. La fel de sănătoasă este și carnea de bibilică, o altă pasăre prețioasă pe care o găsim în ferma familiei Ivașcu.