Vacanța de primăvară se încheie după aproape o lună, iar de mâine elevii încep cursurile. Redeschiderea școlilor se va face după două scenarii, după ce scenariul galben și roșu au fost comasate, și care țin seama tot de rata de incidență. Astfel, mâine încep cursurile cu prezența fizică, preșcolarii și elevii din localitățile aflate în scenariul verde, cu o rată de incidență de până la 1 la mie, iar acolo unde această rată depășește 1 la mie, elevii din clasele V-VII si IX-XI, vor desfășura orele tot on-line. O noutate este aceea că, vor veni la școală, indiferent de clasă și de scenariu, cei peste 27 de mii de elevi din învățământul special. Este vorba de elevi care au nevoie de stimulare psihomotrică, de servicii de logopedie sau de kinetoterapie, care nu pot fi asigurate nici on-line și nici acasă. Pentru toate aceste categorii de elevi, anul școlar se va încheia pe 25 iunie.
Elevii din anii terminali, a VIII-a, a XII-a, a XIII-a vor reveni la școală, luni, 10 mai, cu prezența fizică, indiferent de scenariu. De asemenea, va fi permisă prezența fizică pentru ore de recuperare pentru absolut toți elevii înscriși în programul de ore remediale, cu excepția celor din localitățile din carantină. Elevii de clasa a VIII-a vor mai face cursuri până pe 11 iunie, iar elevii de clasa a XII-a și a XIII-a vor merge la școală până pe 4 iunie. După încheierea anului școlar pe elevii din anii terminali îi așteaptă examenele naționale. Evaluarea Națională se va desfășura între 22 și 25 iunie, iar Bacalureatul începe în data de 28 iunie și are ultima probă pe 1 iulie. Ultima săptămână de școală pentru elevii din școli gimnaziale va putea fi organizată on-line, acolo unde se va suprapune cu Evaluarea Națională.
În perioada mai – iunie au loc și evaluările naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, plus pretestările PISA. Toate evaluările și examenele se vor susține cu prezența fizică. Vacanța Mare începe pe 26 iunie și se încheie pe 12 septembrie, adică va avea 79 de zile. Întoarcerea fizică în școli a elevilor se va face cu respectarea strictă a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul Sars-COV-2, respectiv, distanțare adecvată, respectarea normelor de igienă și asigurarea ventilării regulate a spațiilor. Testarea elevilor se va face în continuare cu teste rapide antigenice, numai cu acordul părinților și doar elevilor care au simptomatologie specifică sau sunt contacți ai unor persoane depistate cu SARS COV 2.