RĂSPLATĂ INEDITĂ PENTRU UN PUȘTI INIMOS

0
536

Emoții și teamă pentru o familie din comuna Vernești, cu patru copii, care s-a trezit cu poliția la poartă. Oamenii în uniformă au vrut să stea de vorbă cu Ștefănuț, un puști de 12 ani. Emoțiile s-au risipșit însă imediat atunci când băiatul a primit în dar, de la oamenii legii, o ieduță, ca recompensă pentru mărinimia pe care a dovedit-o în iarnă. Atunci, copilul și-a vândut ieduții pentru a-și ajuta familia să termine de construit casa. Soții Moise au patru copii, cel mai mic de patru ani, iar cel mai mare, de 12 ani. Tatăl muncește cu ziua, iar mama, Geanina, are grijă de gospodărie, ajutată de Ștefănuț.

Dragostea băiatului pentru animale se simte pe fiecare pătrățică din bătătură. O pisică și doi căței găsiți pe stradă par stăpânii curții. Băiatul de 12 ani și frățiorii lui au grijă și de câteva familii de iepuri, care tocmai s-au înmulțit. Pasiunea lui Ștefănuț pentru creșterea animalelor, pe care a deprins-o de la bunicul său, a înmuiat inima părinților. Din puținul lor, i-au cumpărat băiatului iepurii, mai mulți pui de găină și chiar un purcel.

Ștefănuț a avut, până nu demult, și trei iezi, la care ținea foarte mult. În ajunul Crăciunului, i-a vândut unui cioban din sat, iar banii i-a dat părinților ca să cumpere var. Băiatul realiza cât de greu se descurcă întreaga familie. Dorul după ieduții lui avea să fie alinat în Săptămâna Mare. Gestul copilului i-a impresionat pe polițiștii buzoieni atât de mult încât i-au dăruit lui Ștefănuț o ieduță, pe nume Caramelle. Deocamdată, iedul n-a fost înțărcat așa că stă mai mult alături de mamă, în altă gospodărie. În câteva zile, se va muta însă de tot acasă la Ștefănuț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here