CARE ESTE EVOLUŢIA PANDEMIEI LA NIVELUL BUZĂULUI! INTERVIU CU DR. NICOLETA BÎRCĂ, MEDIC ŞEF SECŢIE PNEUMOLOGIE

0
548

Situația fără precedent în care ne aflăm, de peste un an, a condus la numeroase temeri, întrebări și scenarii. În cele ce urmează, vom discuta despre situația actuală, despre evoluţia pandemiei, într-un interviu cu Dr. Nicoleta Bîrcă, medicul şef al Secției Pneumologie, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău.

Reporter: A trecut mai bine de un an de la începutul pandemiei cauzate de virusul SARS-COV-2 iar pentru cadrele medicale, oboseala fizică și epuizarea psihică sunt la cote înalte. Cum faceţi faţă fluxului de pacienţi care sosesc în secţia pe care o conduceți ?

Dr. Nicoleta Bîrcă: Pot să vă spun că este foarte greu pentru noi toţi, medici, asistente, infirmiere, suntem cu toţii extrem de obosiţi, fluxul de pacienţi este extrem de mare în ultimele 2-3 săptămâni, practic s-a produs un blocaj, întrucât nu mai sunt locuri la oxigen nicăieri în judeţ şi au rămas pacienţi cantonaţi în U.P.U.. Cu ajutorul colegilor noştri sunt trataţi ca şi cum ar fi într-o secţie de spital, colegul meu, şeful secţiei U.P.U. s-a ocupat de dotarea farmaciei, dar acest lucru nu este normal pentru că practic s-a blocat circuitul şi după cum bine știţi, ambulanţele stau în curtea spitalului.

Rep.: Din datele publicate zilnic de D.S.P.J. Buzău, observăm o creştere a numărului de persoane infectate cu noul coronavirus. Aş dori să ne spuneţi câţi pacienţi sunt internaţi în acest moment în secţie, care este vârsta medie a pacienţilor şi care este nivelul de gravitate al bolii în rândul acestora?

N.B.: În acest moment, în secţia de Pneumologie avem internaţi 34 de pacienţi covid, 20 de pacienţi Pnemologie noncovid şi 14 pacienți cu TBC pulmonar. Vârstele pacienților între 40 şi 80 de ani, sunt forme mult mai severe ca în valul trecut, cu afectări pulmonare între 40 şi 80 %, forme de o gravitate mult mai mare, marea majoritate sunt dependenţi de oxigen, cu flux înalt.

Rep.: Care sunt recomandările dvs. în ceea ce priveşte limitarea infecţiei cu virusul SARS-COV-2 în rândul populației şi dacă vaccinarea este importantă?

N.B.: Este în primul rând important să respectăm măsurile: purtarea măştii, evitarea aglomeraţiilor, de asemeni, recomand testarea la primele semne de viroză pentru că doar testul covid ar putea face diferenţa între o viroză obişnuită şi o infecţie cu SARS COV 2, deci recomand testarea oficială şi după părerea mea ca medic singura măsură prin care putem scăpa de această pandemie rămâne vaccinarea, imunizarea populaţiei în masă prin vaccinare.

Rep.: Cu ce sechele pulmonare pot rămâne pacienţii care au fost infectați cu SARS-COV-2?

N.B.: Pacienţii infectaţi cu virusul SARS COV 2 cu forme medii, severe pot rămâne cu multe sechele în primul rând pulmonare, o parte dintre ei pleacă dependenţi de concentrator de oxigen o perioadă lungă de timp, o lună, două luni şi mai mult, de asemenea, pot rămâne cu sechele cardiace, sechele neurologice importante.

Rep.: Ce investigaţii sunt recomandate? La ce interval după vindecare este necesară efectuarea de investigaţii ?

N.B.: Pacientul trebuie monitorizat prin medicul de familie după externare şi eventual la o lună de zile, în funcţie de simptomele pe care le prezintă. Medicul de familie va dirija pacientul către investigaţii, fie pe parte pulmonară, fie pe parte cardiacă.

Rep.: Ce puteţi să ne spuneţi legat de noul ordin dat de Ministrul Sănătăţii de faptul că un aparţinător poate intra la un pacient covid ?

N.B.: Consider că acest lucru face bine pacientului , şi pacientului şi familiei dar rămâne de văzut dacă familia va înţelege dacă într-adevăr pacientul respectiv se încadrează în acest ordin.

Rep.: Cu toţii ne dorim ca această pandemie să se încheie cât mai repede. În opinia dumneavoastră, când se va termina această epidemie de COVID-19 ?

N.B.: Probabil că se va produce imunizarea în masă, aceasta este părerea mea, din păcate sunt destul de puţini, dar sunt puţini vaccinaţi si tot sperăm că se vor vaccina mai mult şi astfel vom obţine această imunizare, să se termine şi pandemia, alte speranţe nu am.

Interviu realizat de Adriana Bunilă, de la Compartiment Relaţii Publice, din cadrul Spitalului Județean Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here