BREAKING NEWS: SE CERE DEMISIA PREFECTULUI DE BUZĂU. PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS A FOST INFORMAT

0
1662

Autor: Newss.ro

        În condițiile în care alegerile electorale sunt blocate în Vernești din cauza incidentului electoral major semnalat duminică dimineață, social-democrații cer demisia prefectului județului Buzău, George Sava. Totodată, PSD Buzău solicită demisia și în cazul Florinei Stoian, șefa Inspectoratului Școlar Județean și reprezentant PNL la Biroul Secției de Votare numărul 209 de la Cislău, pe temeiul incompatibilității. Social-democrații au solicitat acest lucru în condițiile în care, secția 209 de la Cislău se află chiar la școala unde, în urmă cu câteva zile, a schimbat directorul instituției.

        Și oamenii președintelui Klaus Iohannis i-au cerut acestuia să-l demitpă pe prefectul Buzăului, George Sava, din cauza erorii flagrante înregistrate în comuna Vernești. Deoarece buletinele au fost tipărite greșit, aproape 7000 de alegători ai comunei Vernești nu și-au putut exercita dreptul de vot. Reprezentanții Biroului Electoral Central au declarat că analizează întreaga situație creată la Vernești iar într-un timp cât se poate de scurt va lua deciziille ce se impun în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here