SATUL LUI BĂIEȘU, PE CALE DE DISPARIȚIE

0
438

Fenomenul depopulării lovește crunt satele izolate și, din păcate, stingerea micilor comunități rurale este de neoprit. Cătunul Băești, locul în care s-a născut Ion Băieșu, unul dintre cei mai importanți scriitori români, pare că a ajuns la sfârșit de poveste. Acum, în satul dintre dealurile Buzăului trăiesc mai puțin de 40 de suflete, oameni bătrâni care se încăpățânează să reziste în vatra care le-a fost cămin toată viața, chiar dacă traiul nu le este deloc ușor.

Tanti Onița este unul dintre puținii locuitori ai satului Băești. Își duce bătrânețea singură și numai grija pentru animalele din bătătură o fac să reziste sub greutatea celor 82 de ani ai săi. Între vizitele copiilor de la oraș, singurele suflete care-i țin companie bătrânei sunt motanul Miki și jucăușul cățel Lis. La nevoie, este ajutată de câțiva vecini un pic mai tineri decât ea. Gospodăriile lor sunt despărțite de câteva case părăsite, în care paturile, dulapurile cu veselă şi alte piese de mobilier au rămas intacte, aşa cum le-au lăsat cei care le-au locuit cândva.

Bătrânii rămaşi în satul izolat spun că nu aud glăscior de copil pe uliţe decât atunci când le vin nepoţii în vizită. Zeci de case au fost rase de pe fața pământului și numai rămășițele gardurilor sunt dovada că aceste gospodării au existat cândva. Trecerea timpului și neputința oamenilor au lăsat urme adânci inclusiv pe zidurile bisericii vechi de două secole. Oamenii din zonă văd o șansă de salvare a satului Băești prin valorificarea în scop turistic a locuințelor vechi, ce pot fi renovate, a vechii biserici și a peisajului unic din jur.

De asemenea, în curtea casei în care s-a născut scriitorul Ion Băieșu, autorul romanului “Balanța” și al unor apreciate scenete TV, s-ar putea organiza întâlniri cu rudele acestuia. Localitatea Băești, sat în componența comunei Cernătești, se află la 40 de kilometri distanță de orașul Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here