BREAKING NEWS: ANCHETĂ FINALIZATĂ ÎN ,,DOSARUL REMAT”. FLORIAN DINU, FOSTUL DIRECTOR ZONAL REMATHOLDING ȘI O ANGAJATĂ TRIMIȘI ÎN JUDECATĂ PENTRU SPĂLARE DE BANI ȘI DELAPIDARE

0
4395

Autor: Newss.ro

   Pe 16 mai 2013, a avut loc o amplă operaţiune declanşată de D.I.I.C.O.T.  pentru destructurarea unei reţele format din 15 persoane, dintre care 9 buzoieni, care s-a ocupat de afaceri cu fier vechi, derulate prin firme fantomă ce a păgubit statul român cu 10 milioane de lei. Atunci, mascații descindeau în forță la locuinţele învinuiţilor de evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul colectarii deşeurilor feroase şi neferoase. Totodată ei au efecuat atunci percheziții şi la 15 sedii sau puncte de lucru ale unor societăţi comerciale situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Buzău, Prahova, Ilfov, Dâmboviţa şi Giurgiu.  Mascații au luat la ,,puricat” centrul de colectare REMAT din Buzău, dar și la Calvini, la locuința liderului rromilor din localitatea amintită, Gheorghe Ursache.

     Polițiștii au descoperit o adevărată mafia a fierului vechi. Mai exact, timp de doi ani de zile 7 firme din Buzău au colectat fier vechi, pe care le-au dus la punctele Rematholding, unde aveau doi complici: Camelia Lupașcu, o angajată din Buzău şi Florian Dinu, directorul zonal din Prahova. Din conturile firmelor fantomă banii erau scoşi şi plătiţi societăţilor de colectare a fierului vechi, cu un plus de câteva procente care să le asigure profitul. În acest fel, firmele de colectare a fierului vechi nu plăteau taxe şi nici impozite. Atunci au fost duse la audieri 19 persoane.

      Acum, odată ce ancheta s-a finalizat, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău au trimis în judecată marți, 31 mai, douăsprezece persoane care făceau parte din rețeaua de spălare de bani. Este vorba despre Florian Dinu, Camelia Carmen Lupascu, Puia Mihai, Ariton Togan, Florin Enache, Nicoleta Tatiana Vasile, Roxana Nicoleta Ghinea, Siminoc Mihai, Marita Ivan, Lucian Radu, Costel Matei și Portocală Stănescu, pentru initiere si constituire a unui grup infractional organizat, evaziune fiscala in forma calificata, spalare de bani si delapidare cu consecinte deosebit de grave.

      În probatoriul procurorilor anticorupție s-a constatat că ,,în perioada august 2012 – mai 2013, inculpatul DINU FLORIAN, in calitate de director al Centrului  Zonal  Prahova al REMATHOLDING CO SRL  Bucuresti şi sef al punctului de lucru Ploieşti si Buzău, a iniţiat împreuna cu inculpatul  MIHAI PUIA si MIHAI SIMINOC, un grup infractional organizat care a fost sprijinit prin diverse acte materiale de către inculpaţii LUPASCU CAMELIA CARMEN – agent de vanzari la SC REMATHOLDING CO SRL  Bucuresti, punct de lucru Buzău, VASILE NICOLETA TATIANA, GHINEA ROXANA NICOLETA, economiste în cadrul SC REMATHOLDING CO SRL Bucuresti, IVAN MARITA, RADU LUCIAN, MATEI COSTEL şi STĂNESCU PORTOCALA, administratori de drept ai unor societati comerciale cu comportament de tip ,, fantomă, grup la care au aderat ulterior şi  inculpatii ENACHE FLORIN si  TOGAN ARITON.

     S-a reţinut că membrii grupului infracţional organizat  au creat  un circuit comercial şi financiar fictiv, prin interpunerea unor societăţi comerciale cu comportament tipic celor ,, fantomă,, (SC KATO GREEEN SRL Sintesti, SC METEOR WANNAX CONSTRUCT SRL COMASCA, com. Oinacu, SC HADES TEAM SRL Sintesti si SC REMAD CRAFT SRL Sintesti), în numele carora au fost emise documente false de livrare de deşeuri de metale feroase, neferoase si electrice, decontate la plată în sistem inter-bancar prin retragerea de numerar în baza unor jusitificari nereale cu consecintele ascunderii si disimularii originii ilicite si a adevaratului proprietar al marfurilor rulate, în valoare de totala de 15971860,93 lei  şi implicit a sumelor de bani puse in circulatie cu acest temei, a eludării obligaţiilor de plată către bugetul consolidat al statului în cuantum total de 3006647, 87 lei şi a insusirii acestei sume de bani în interesul membrilor grupului infractional (192000 lei, respectiv cate 6000 lei pe luna pentru inc. Dinu Florian, 30000 lei pentru remuneratiile acordate inculpatilor Togan Ariton si Enache Florin si 79860,65 lei conferite inculpatilor Matei Costel, Radu Lucian, Ivan Marita si Stanescu Portocala, respectiv o cota de 0,5% din fiecare tranzactie comerciala ilegală, 1001212,80 lei, cu titlu de beneficiu comun al inculpaţilor Mihai Puia şi Mihai Siminoc, respectiv o cotă medie de 5% din valoarea fiecărei tranzacţii comerciale ilicite, diferenta de bani reprezentând o insusire pentru administratorii sau responsabilii agentilor economici, persoane fizice sau entitati cu comportament de persoane fizice care erau adevaratii furnizori ai deseurilor metalice, respectiv  o cota de 14% din valoarea fiecarei tranzactii comerciale ilegale).

       În vederea  recuperării prejudiciului cauzat prin infracţiunea de evaziune fiscală in sumă totală de 3006647,87 lei s-a instituit masura sechestrului asigurator asupra disponibilului banesc existent în conturile bancare ale inculpaţilor DINU FLORIAN, TOGAN ARITON, MIHAI SIMINOC, MIHAI PUIA si LUPASCU CAMELIA CARMEN,  ale partilor responsabile civilmente introduse in cauza, poprire asiguratorie asupra sumelor datorate de SC REMATHOLDING CO SRL  Bucuresti către doua părţi responsabile civilmente, precum şi asupra unui autoturism aparţinând inculpatului TOGAN ARITON” se precizează în comunicatul D.I.I.C.O.T Buzău.     Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here