Guvernul intenționează să reducă semnificativ cheltuielile în 2021. În acest sens, Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică proiectul de ordonanță de urgență care prevede menținerea punctului de pensie la 1.442 de lei în 2021, neacordarea voucherelor de vacanță, eliminarea unor sporuri și tarifele de transport reduse cu 50% pentru studenți.
Potrivit documentului, anul acesta valoarea punctului de pensie se va menține la nivelul de 1.442 lei, urmând ca de anul viitor, valoarea accestuia să se majoreze cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. Cuantumul efectiv al majorării și data de acordare urmează a se stabili prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Tot în 2021, autoritățile și instituțiile publice nu vor acorda vouchere de vacanță. Actul normativ mai stabilește și abrogarea prevederilor legale prin care a fost instituit sporul de 30% la salariul de bază pentru personalul instituţiilor prefectului implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, cu excepţia prefectului şi subprefectului. Studenţii în vârstă de până la 26 de ani beneficiază de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, cu metroul, precum și pentru transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi transport intern naval.
Articolul de lege care acordă gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, va fi anulat. De asemenea sunt propuse și modificări privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19. Prin prezenta Ordonanță de Urgență se dă posibilitatea unităților sanitare din cadrul ministerelor și instituțiilor cu rețele sanitare proprii din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională sa organizeze centre de vaccinare împotriva COVID-19. Finanţarea centrelor organizate suplimentar peste numărul aprobat prin Strategia de vaccinare împotriva COVID – 19 în România, se asigură de la bugetul de stat.