GALERIE FOTO: AMENZI APLICATE DE POLIȚIȘTII BUZOIENI, DUPĂ AGLOMERAȚIA DE NEDESCRIS ÎNREGISTRATĂ IERI ÎN AUTOBUZELE DE TRANSPORT ÎN COMUN

0
429

Ieri, în urma apariției unor imagini pe o rețea de socializare cu privire la nerespectarea normelor de protecție sanitară într-un autobuz ce ar efectua curse regulate de transport persoane în județul Buzău, polițiștii au demarat verificări pentru a stabili cu exactitate ce mijloc de transport apare în imagini, pentru identificarea și dispunerea măsurilor legale în cazul celor care au încălcat legea. Astfel, polițiștii au stabilit că este vorba de o cursă regulată pe traseul Buzău-Smeeni, șoferul autobuzului fiind un buzoian, în vârstă de 42 de ani. Acesta a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea numărului de locuri prevăzute în certificatul de înmatriculare al mijlocului de transport în comun, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.Totodată, polițiștii au pus în vedere operatorului de transport suplimentarea mijloacelor în orele de vârf, astfel încât pasagerii să poată respecta măsurile de distanțare fizică, în vederea prevenirii infectării cu SARS-COV2.

Polițiștii buzoieni atenționează cetățenii să utilizeze doar mijloace de transport autorizate, microbuze școlare sau vehicule care efectuează curse autorizate și să respecte cu strictețe prevederile instituite  în perioada stării de alertă. Polițiștii recomandă încă o dată părinților, elevilor și personalului care desfășoară transport persoane să nu uite de importanța și necesitatea respectării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, de faptul că numai printr-un efort comun vom trece cu bine de perioada pandemiei și că oamenii legii sunt prezenți în permanență pentru a veghea la siguranța și sănătatea lor.

Pe de altă parte, astăzi, , în intervalele orare 06:00-09:00 și 16:00-18:00, peste 40 de polițiști buzoieni desfășoară activități de control al transportatorilor rutieri, atât a celor autorizați pentru transport școlar, cât și a mijloacelor de transport în comun care ar putea fi utilizate de către elevi sau care sunt folosite de buzoieni în deplasarea zilnică spre serviciu. Astfel, în această dimineață au fost oprite în trafic și controlate aproximativ 100 de mijloace de transport de transport în comun.  În cadrul acțiunilor desfășurate în prima parte a zilei au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, din care 12 pentru nerespectarea normelor sanitare. Valoarea totală a sancțiunilor a fost de 6200 lei. ,,Pe timpul acțiunilor nu au fost constatate aspecte care să constituie un risc ridicat asupra siguranței și sănătății elevilor”, anunță printr-un comunicat IPJ Buzău.

Pe linia siguranței în domeniul transportului de persoane, polițiștii au acționat permanent, constant, fiind una dintre prioritățile de acțiune pentru prevenirea răspândirii Covid-19 în special, dar și a traficului rutier în general. Astfel, în cursul anului 2020, polițiștii buzoieni au aplicat 402 sancțiuni contravenționale în domeniul transportului public de persoane pentru abateri la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. Valoarea totală a acestora a fost de peste 27. 000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here