SUPERSTIȚII DE ANUL NOU

0
481

Pentru un an norocos şi plin de iubire sunt de preferat hainele roşii, roşul fiind considerat culoarea veseliei şi a dragostei. În noaptea dintre ani şi pe 1 ianuarie nu se plânge. Tradiţia spune că aceia care plâng în prima zi a anului vor avea un an cu evenimente triste. Cine este politicos şi manierat de Anul Nou va fi tot timpul aşa, de aceea se spune că în noaptea de Revelion trebuie evitate atât discuţiile în contradictoriu şi limbajul licenţios sau brutal, cât şi povestirile cu fantome sau morţi. Despre copiii născuţi pe 1 ianuarie se spune că vor avea noroc toată viaţa. Oamenii nu împrumută bani, bijuterii sau alte obiecte de preţ în prima zi din an şi nici nu plătesc datorii sau taxe, nu duc gunoiul şi nu oferă daruri, toate acestea fiind semne de sărăcie în anul ce abia începe. Unii merg chiar mai departe cu superstiţia şi, dacă sunt nevoiţi să scoată ceva din casă, cheamă pe altcineva în acest sens.

De asemenea, se spune că, pentru un an îmbelşugat este bine ca la miezul nopţii pe masă să fie pahare şi farfurii pline, iar fiecare mebru al familiei să aibă bani asupra sa. Paharele, farfuriile şi buzunarele goale sunt semnele unui an sărac, consideră superstiţioşii. Tot de veselă se leagă un alt semn de rău augur pentru anul ce vine. Se spune că dacă speli vasele în prima zi a anului, cineva drag va muri. Dacă nu doriţi să fiţi datori tot anul ce vine, încercaţi să vă plătiţi datoriile până la miezul nopţii. Sub vâsc sau nu, sărutul este obligatoriu în noaptea de Revelion. Pentru dragoste şi prosperitate, pentru sănătate şi veselie în anul ce vine este bine ca la miezul nopţii să dansaţi în aer liber, cel mai bine în jurul unui copac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here