Polițiștii din Merei, împreună cu gestionarii și paznicii fondurilor de vânătoare pentru prevenirea și combaterea actelor de braconaj cinegetic, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și de la Secția de poliție rurală Merei, au identificat săptămâna trecută în extravilanul localității Greceanca un autoturism, iar în proximitatea acestuia cadavrele unui căprior și unui iepure, ce prezentau răni care păreau a fi produse prin împușcare. Din investigații a reieșit că bănuiți de braconaj sunt doi bărbați, în vârstă de 53, respectiv 57 de ani, ambii din Breaza.
De asemenea, în urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul de 53 de ani, figurează ca deținător legal de arme. În urma cercetărilor a reieșit că cei doi bărbați s-ar fi deplasat cu autoturismul unuia dintre bănuiți pe fondul de vânătoare și ar fi braconat animalele folosind armele bărbatului de 53 de ani. În momentul în care au fost surprinși de paznicul de vânătoare, cei doi au abandonat autovehiculul și vânatul și au părăsit locul faptei.
În urma investigațiilor specifice, polițiștii au găsit în autoturismul abandonat și la alte două locații aflate în proprietatea bănuitului în vârstă de 53 de ani, armele de vânătoare, arme de tir sportiv cu glonț letale, muniție aferentă pentru ambele tipuri de armă și aproximativ 2kg carne de vânat. Cele patru arme şi muniţia aferentă, vânatul, precum şi carnea găsită au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar autoturismul a fost indisponibilizat.
În data de 18 decembrie, respectiv 19 decembrie a.c., polițiștii au reținut pentru 24 de ore persoanele bănuite. În ziua de 19 decembrie a.c., bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă. În urma probatoriului administrat, instanța de judecată a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. În cauză se continuă cercetările pentru comiterea infracţiunilor de „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor” şi „braconaj”, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 342 alin. 1 C.P. şi art. 42, alin. 1, lit. c şi art. 44 alin. 2 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic.