CUM ÎȘI DORESC ROMÂNII ÎNTOARCEREA LA NORMALITATE

0
645

Mai mult de o treime dintre români își dorește cel mai mult să revină la normal posibilitatea de a călători și a de se întâlni cu cei dragi, în timp ce doar unul din zece își dorește să revină fizic la birou. Un studiu realizat recent arată care este atitudinea românilor față de revenirea la normal și care sunt activitățile pe care și-ar dori să le reia cât mai curând. Călătoriile sunt pe primul loc în preferințele românilor atunci când vine vorba de revenirea la normal, mai ales în rândul celor cu venituri mai ridicate. 38% dintre respondenți își doresc să poată călători din nou ca înainte. 48% dintre familiile moderne, urmate de 46% dintre tinerii profesioniști afirmă că le este dor de călătorii. Aproximativ o treime dintre adulții fără partener a menționat același lucru.

25% dintre români își doresc să revină la normal întâlnirile cu familia și prietenii. Procentele sunt similare pentru toate segmentele analizate: familiile tradiționale sunt la egalitate cu adulții fără partener în privința acestei opțiuni, ambele categorii înregistrând un procent de 27%. Dintre toate segmentele, tinerii au bifat în cea mai mare măsură aceasta opțiune, 40% dintre aceștia afirmând că își doresc să se poată întâlni în condiții normale cu prietenii și familiile lor. Activitățile de recreere sunt și ele printre opțiunile românilor atunci când se gândesc la ce și-ar dori să revină la normal, mai ales pentru persoanele singure. 23% dintre adulții fară partener își doresc să poată ieși din nou în oraș ca înainte sau să își poată practica hobby-urile.

Revenirea la job nu se află în topul dorințele românilor în legătură cu reluarea activităților așa cum erau ele înaintea izbucnirii pandemiei. Doar 1 din 10 români au menționat această opțiune. Dintre segmentele analizate, doar 13% dintre tinerii profesioniști și 8% din familiile moderne au declarat că își doresc să revină la normal  mersul la serviciu. Cumpărăturile în magazinele fizice se află printre ultimele opțiuni selectate de respondenți, doar 4% dintre români au bifat aceasta activitate. 43% dintre români afirmă că fac cumpărături online într-o săptămână obișnuită. Sondajul a fost efectuat pe 1.017 de persoane cu vârsta peste 18 ani, pe un eșantion reprezentativ la nivel național urban și rural în perioada 7-13 octombrie 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here