START ÎNSCRIERILOR ON-LINE ÎN CADRUL PROGRAMULUI ,,ELECTRIC UP”

0
486

Începând de astăzi, de la ora 10:00, întreprinderile mici și mijlocii (IMM) și cei din domeniul ospitalității (hoteluri, restaurante, cafenele – HoReCa) vor putea cere de la stat sume de până la 100.000 de euro pentru instalarea de panouri fotovoltaice și stații de reîncărcare pentru mașinile electrice, în cadrul schemei de finanțare ,,Electric Up”. Perioada efectivă de înscrieri va dura până în 1 februarie 2021 (inclusiv). Programul ,,Electric Up” va avea caracter multianual şi se va aplica la nivel naţional, suma necesară implementării programului fiind de maximum 476 milioane lei în primul ciclu de finanțare.

Cei interesați vor putea găsi formularul de înscriere în program în cadrul anexei nr. 2, atașate ghidului. De asemenea, ei vor fi nevoiți să completeze o serie de spații libere, în cadrul platformei. După ce vor fi declarați eligibili, solicitanții vor depune o serie de documente. Recent a fost adoptată varianta finală a ghidului de finanțare a programului ,,Electric Up”. Ghidul programului ,,Electric Up” stabilește că vor putea cere bani IMM-urile și firmele din domeniul HoReCa:

  • ce dețin un contract de furnizare a energiei electrice de cel puțin un an la adresa unde solicită finanțarea;
  • ce nu au datorii la plata taxelor, impozitelor, contribuţiilor şi amenzilor către bugetul de stat sau cele locale;
  • care au (sau sunt de acord să-și deschidă) cont la Trezorerie și
  • care nu sunt în procedură de insolvență, de dizolvare, lichidare, desfiinţare, închidere, radiere sau sub administrare specială.

De asemenea, va fi obligatoriu pentru solicitanți să se angajeze că vor respecta anumite aspecte de ordin tehnic și că își vor instala echipamentele prin instalatorul ales. Ghidul programului ,,Electric Up” poate fi studiat aici: http://energie.gov.ro/wp-content/uploads/2020/11/Ghid-finantare-PV-27.11_v3-7__Forma_consolidata.pdf.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here