DOUĂ MINIVACANȚE PENTRU ROMÂNI, ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ

0
421

În această lună, salariaţii vor avea parte de două minivacanţe în perioada sărbătorilor de iarnă. Asta în condiţiile în care prima zi de Crăciun şi prima zi de Anul Nou, care sunt libere legale potrivit Codului muncii, vor pica vinerea. Astfel, prima minivacanţa va fi cea de Crăciun, când salariaţii vor sta acasă vineri (25 decembrie, prima zi de Crăciun), sâmbătă (26 decembrie, a doua zi de Crăciun) şi duminică (27 decembrie). A doua minivacanţă va începe vineri, în ziua de Anul Nou și va continua sâmbătă şi duminică, perioadă în care salariaţii vor sta acasă.

Există însă anumite categorii de salariaţi ca nu vor putea beneficia de zile libere de sărbători legale, respectiv 25 şi 26 decembrie, 1 şi 2 ianuarie. Este vorba atât despre cei care lucrează în unităţile sanitare sau de alimentaţie publică, cât şi despre cei a căror activitate nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

Codul Muncii prevede, pentru aceşti salariaţi, că trebuie să primească compensaţii în zile libere în următoarele 30 de zile din partea angajatorului. În situația în care acesta, nu le acordă zile libere, salariaţii trebuie să primească un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. Angajatorii care nu acordă liberele legale sau nu-i recompensează pe cei care lucrează în zilele declarate libere riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here