RESTRICȚII IMPUSE ÎN ALTE PATRU COMUNE DIN JUDEȚUL BUZĂU UNDE RATA DE INCIDENȚĂ A DEPĂȘIT 1,5 CAZURI/ 1.000 DE LOCUITORI

0
562

Direcția de Sănătate Publică a calculat rata de incidență cumulată pe ultimele 14 zile, pe fiecare unitate administrativ-teritorială a județului Buzău. Astfel s-a constatat că la nivelul comunelor Cănești, Odăile, Unguriu și Podgoria, incidența cumulată în ultimele 14 zile a depășit 1,5 cazuri la 1.000 de locuitori (2,85/1000, 2,80/1000, 1,77/1000, 1,62/1000) și s-au dispus următoarele măsuri pentru o perioadă de 2 săptămâni:

–  organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

– interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in, precum și desfășurării în aer liber a spectacolele, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00-23:00;

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului  în intervalul orar 6:00-23:00;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here