Autor: Newws.ro
Poliţiştii IPJ Ilfov, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează marți dimineață, 82 de percheziţii la domiciliile a 48 de persoane bănuite de evaziune fiscală, precum şi la sediile firmelor administrate de către acestea. Astfel, acestea au loc pe raza judeţului Ilfov (32), a municipiului Bucureşti (20) şi a județelor Dâmbovița (7), Giurgiu (6), Brăila (5), Arad (3), Dolj (3), Sibiu (2), Constanța (ev1), Mehedinți (1), Hunedoara (1) și Prahova (1). Totodată, polițiștii pun în executare 28 de mandate de aducere și citează, în vederea audierii, 20 de martori.
Potrivit anchetei desfășurate s-a constatat faptul că în perioada 2014-2016, membrii grupării ar fi inființat 11 societăți fantomă și ar fi emis facturi care nu au la bază operaţiuni reale către peste 200 de firme beneficiare, de pe raza municipiului București și a celor 11 județe menționate anterior, care aveau ca domeniu de activitate recuperarea de materiale reciclabile, comerțul cu diferite produse alimentare și nealimentare, construcții și presări servicii.
În urma cercetărilor făcute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ilfov a rezultat faptul că administratorii firmelor beneficiare aveau ca scop sustragerea de la plata TVA-ului şi a impozitului pe profit. O altă modalitate de fraudare folosită de infractori a fost introducerea în circuitul financiar evazionist a unor mari cantități de deșeuri metalice colectate, fără documente de provenință și sub valoarea de piață. Astfel, acestea ar fi fost înregistrate doar scriptic în contabilitatea firmelor fantomă și tranzacționate fictiv între acestea.
În urma activității infracționale, membrii grupării ar fi perceput un comision ce ar fi variat între 1-3% din totalul sumelor rulate prin conturile societăților fantomă, care se ridică la peste 200.000.000 lei. Toți suspecții sunt duși la audieri la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov.