PESTE 20 DE POSTURI VACANTE SCOASE LA SELECȚIE DE JANDARMERIA BUZĂU!

0
913

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău organizează selecție în vederea ocupării temporare, fără concurs, pe o durată determinată ce nu poate depăși 30 de zile de la data încetării stării de alertă, prin rechemare în activitate/încadrare directă, cu recrutare din rândul persoanelor care îndeplinesc condițiile legale, criteriile specifice și cerințele stabilite în fișa postului. Astfel sunt scoase la selecție 23 posturi vacante, după cum urmează: subofițer operativ principal; subofițer operativ principal (și conducător auto); subofițer operativ principal (specialitatea veterinar) în cadrul subunităților din localitățile Buzău, Pogoanele, Râmnicu Sărat, Pătârlagele, Berca, Nehoiu și Sărata Monteoru.

Persoanele interesate pot obţine relaţii suplimentare la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului cu sediul în Buzău, strada Bazalt, nr. 15, la numerele de telefon 0238/721702; 0238/717434, interior 24535/24407, în zilele lucrătoare, între orele 08.00-16.00. Anunţurile, care conţin informaţii privind condiţiile generale şi specifice de participare la selecție, termenele până la care se pot depune documentele sunt postate pe site- ul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău, la adresa web: http://www.jandarmeriabuzau.ro/angajari-directe-concursuri-pentru-ocuparea-unor-posturi.html.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here