Autor: Daniel Țigleanu
Tragedia s-a produs în urmă cu câte minute, pe DJ 202, în localitatea buzoiană Puiești, la 15 kilometri de Râmnicu Sărat. În urma accidentului, o femeie de 47 de ani a murit. La locul incidentului se află mai multe ambulanțe, polițiști precum și un echipaj de la Descarcerare. În mașină se mai aflau doi copii, un băiat de 3 ani și o fată de 8 ani și bunicul lor, un bărbat de 52 de ani. Cei patru sunt din Focșani și se duceau spre localitatea buzoiană Puiești. Copiii și bunicul lor au fost transportați de urgență la Spitalul din Râmnicu Sărat. Cel care a sunat la 112 a fost un șofer care a fost martor ocular al accidentului. Potrivit acestuia, femeia, bunica celor doi copii răniți, conducea cu viteză, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului și a intrat într-un copac. Polițiștii aflați la locul accidentului au demarat o anchetă, în urma căreia să se stabilească exact cum s-a produs tragedia. Bărbatul de 52 de ani, soțul femeii care a murit în accident, a rămas internat în Spitalul din Râmnicu Sărat și se află în afara oricărui pericol. Din informațiile primite în urmă cu câteva minute, o ambulanță de la Buzău a fost trimisă pentru a prelua unul dintre răniți în timp ce unul dintre copii a fost dus de o altă ambulanță din Râmnicu Sărat la secția UPU a Spitalului Județean Buzău. La acest moment, atât fetița cât și băiatul au ajuns la Buzău unde au fost supuși unor investigații amănunțite. Copila s-a plâns că ar avea dureri la genunchi iar pentru a fi siguri că nu există o fisură, medicii buzoieni îi efectuează o radiografie precum și alte investigații. Cert este că cei doi copii sunt și ei în afara oricărui pericol.