PESTE 800 DE POLIȚIȘTI ȘI JANDARMI VOR ASIGURA PAZA ŞI PROTECŢIA LA SECŢIILE DE VOTARE DIN JUDEȚUL BUZĂU

0
727
Sursa foto: Arhivă

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi Buzău, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău,  precum și alte structuri M.A.I.), se vor afla în misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa efectivelor pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare. Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.

Astfel, în această perioadă, aproximativ 800 de lucrători ai M.A.I, vor asigura paza şi protecţia a 426 de secţii de votare constituite pe raza județului Buzău, în 368 de locații. Astăzi, peste 200 de poliţişti și de jandarmi vor asigura măsuri de ordine şi linişte publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați în paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la solicitare, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă. Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină.

Astfel polițiștii vor fi constituiți în 35 de echipe operative, inclusiv luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști. Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, aproximativ 240 de lucrători M.A.I. vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.

În ziua procesului electoral, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău va avea în responsabilitate 301 de secţii de votare, constituite în 243 de locaţii, unde vor fi prezenţi peste 300 de poliţişti,  Inspectoratul de Jandarmi Buzau va avea în responsabilitate 100 de secții de votare dispuse în 100 de locații, unde vor fi prezenți tot atâți jandarmi, iar alte structuri ale M.A.I. vor avea în responsabilitate 25 de secții de votare.

 

Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune. Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.

De asemenea, specialiștii I.S.U. Buzău au desfăşurat activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.

Pentru mai multe informații privind procesul electoral, puteți consulta pagina unității noastre, accesând bannerul special creat în acest sens, care vă direcționează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteți găsi atât prevederi cu caracter general privind organizarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din 27 septembrie 2020, cât și actele normative incidente și contravențiile și infracțiunile prevăzute de acestea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here