DIN SPITAL, ÎN INSTANȚĂ. ASTA AU DECIS MAGISTRAȚII CURȚII DE APEL CONSTANȚA ÎN CAZUL PREȘEDINTELUI CJ CONSTANȚA, NICUȘOR CONSTANTINESCU

0
1618

Autor: Newss.ro

       UPDATE: Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au formulat propunerea de înlocuire a măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura arestării preventive față de Nicușor Constantinescu, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată. Propunerea a fost înaintată Curții de Apel Constanța. Propunerea de arestare preventivă a fost formulată după ce președintele CJ Constanța a încălcat în mod repetat una din obligațiile impuse prin dispoziția emisă de Curtea de Apel Constanța, prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar şi anume aceea de a se prezenta la instanţa de judecată ori de câte ori era chemat. Potrivit procurorilor DNA de la data de 29 martie 2016 până în prezent, Nicușor Constantinescu, cu rea credință, a lipsit de la toate termenele de judecată, motivând că este nedeplasabil ca urmare a unei intervenții chirurgicale la un picior, fiind internat ulterior, pentru recuperare, la Sanatoriul Balnear Techirghiol. Instanța de judecată chiar a încercat chiar să îl audieze în incinta sanatoriului, însă Constantinescu nu a fost de acord.

         ȘTIREA INIȚIALĂ: Miercuri seară, președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu a fost internat de urgență în spital, din cauza unor grave probleme urologice. Prin urmare, acesta urma să nu se prezinte la termenul fixat joi, 19 mai, în dosarul privind presupusa subfinanțare a Centrului Militar Zonal. Totuși, astăzi, magistrații Curții de Apel Constanța au decis din nou citarea cu mandat de aducere a președintelui Consiliului Județean Constanța la termenul fixat, vineri, 20 mai. Este pentru a doua oară, în luna mai, când aceiași magistrați au dispus ca Nicușor Constantinescu să fie adus cu forța la instanță.

       Din cauza stării sale precare de sănătate, Constantinescu nu a putut fi prezent nici astăzi la ședința Consiliului Județean. Singurii care îl pot împiedica pe președintele instituției să părăsească patul de spital sunt medicii, care au emis deja documente ce atesta faptul că starea de sănătate nu îi permite lui Constantinescu să se deplaseze. Judecătorii au stabilit însă, ca următoarea ședință de judecată în dosarul ,,Centrul Militar Zonal” să aibă loc în data de 20 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here