,,RÂMNICUL AZI” – UN RAPORT DE ACTIVITATE PE 4 ANI A PRIMARULUI ȘI A ADMINISTRAȚIEI LOCALE

0
598

Primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, a ales să prezinte activitatea sa, în calitate de edil al orașului, precum pe cea a administrației locale într-o broșură de aproape 50 de pagini. Mai exact, aceasta reprezintă un bilanț al activității pe durata a 4 ani, precum și obiectivele propuse și realizate în această perioadă de timp. ,,Am propus și am aplicat un alt mod de a face administrație, care să ţină seama de transformarea societăţii, de nevoile și așteptările cetăţenilor, de schimbările majore din legislaţie”, a precizat Sorin Cîrjan, primarul municipiului Râmnicu Sărat. Potrivit acestei broșuri, administrația locală a împrumutat, în perioada anterioară anului 2016, aproximativ 5 milioane de euro, bani care au fost cheltuiți pentru realizarea unor investiţii, în mod special pentru asfaltarea străzilor (20 dintre acestea fiind realizate din bugetul local).

Din aceeași sursă reiese că pe durata celor 4 ani au fost inițiate 18 proiecte în valoare de 56,46 milioane euro, accesate din 11 surse de finanțare. Despre proiectele finalizate, 4 la număr – ,,Iluminat public cu led în municipiul Râmnicu Sărat”; ,,Asigurarea fondurilor alocate prin transfer, destinate cheltuielilor publice de natura investițiilor pentru Spitalul Municipal Râmnicu Sărat”; ,,Servicii publice de calitate oferite de administrația publică locală a municipiului Râmnicu Sărat” și “Construire teren de fotbal cu gazon sintetic pentru antrenament în municipiul Râmnicu Sărat” – putem spune că investițiile s-au ridicat la peste 3 milioane de euro.

Cetățenii vor intra în posesia broșurii ,,RÂMNICUL AZI” începând de săptămâna viitoare, în cadrul unei campanii de informare civică, după cum a precizat primarul Sorin Cîrjan: ,,Aceste materiale vor fi distribuite începând de săptămâna viitoare, de luni, prin Poșta Română și prin voluntari și în câteva zile va fi în casa fiecăruia dintre râmniceni. Este un document pe care-l vom prezenta râmnicenilor în baza unei campanii de informare civică. Este realitatea râmniceană. ,,Râmnicul azi” se numește documentul. L-am făcut după fiecare perioadă de 4 ani și cred că la momentul acesta nu mai poate nimeni tăgădui că Râmnicul în această perioadă nu s-a dezvoltat. Poate mai puțin decât ne-am dorit, poate în anumite privințe insuficient față de așteptările oamenilor, dar în mod categoric s-au făcut pași importanți în ceea ce privește dezvoltarea, și nu numai. Mai jos puteți vedea o galerie foto cu câteva dintre paginile acestei broșuri în care sunt prezentate obiectivele, realizările și proiectele de viitor pentru municipiul Râmnicu Sărat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here