IULIA SÎRBU, COORDONATOR ,,ALUNIȘ ART CENTER”: ,,AVEM ÎN COMUN PROIECTE DE REZIDENȚIAT CU ARTIȘTI DIN OLANDA, DAR NU NUMAI”

0
1775

Fiecare cultură naţională este o floare fără asemănare în cununa spiritualităţii. Creată în decursul veacurilor de geniul popular şi de cele mai luminate minţi ale neamului, cultura, cu bogatele ei tradiţii şi obiceiuri, are nevoie de susţinere din partea autorităților şi de entuziaşti – oameni care au grijă s-o păstreze, s-o dezvolte şi s-o transmită urmaşilor. Zona Munților Buzăului este de o frumusețe nemaiîntâlnită, iar tradițiile sunt de asemenea deloc de neglijat. Totuși, acestea par să fi pălit în negura vremurilor, iar recent, au început să fie scoase la lumină de ,,Aluniș Art Center” – o asociație non profit, dedicată revigorării tradițiilor locale și promovării zonei Munților Buzăului prin artă și cultură, la cel mai înalt nivel. Și pentru a se înțelege cât de fascinantă este această zonă, iată că un artist din Țara Lalelelor, mutat aici, a decis să își pună în aplicare un proiect inedit. Mai multe despre acest centru de artă în vârf de munte, precum și despre colaborările cu artiști locali, naționali și chiar internaționali am aflat de la Iulia Sîrbu, coordonator ,,Aluniș Art Center”.

Reporter: Când a luat ființă Aluniș Art Center și care este scopul său?

Iulia Sîrbu: Aluniș Art Center este o asociație non profit, dedicată revigorării tradițiilor locale și promovării zonei Munților Buzăului prin artă și cultură, la cel mai înalt nivel. Aici au loc concerte, evenimente, expoziții, cursuri, seri de poezie și literatură, șezătoare, tabere, etc. Am deschis pe 4 iunie 2020, prin vernisajul comun a trei artiști buzoieni: Florin Menzopol, Ciprian Dumitrache și Ștefan Daniel Lăzărescu (expoziție de pictură și instalații: ,,Amber of the Moment”, curatoriată de Ana Daniela Sultana Cipariu. Expoziția mai poate fi vizitată până pe 23 iulie 2020, iar intrarea este liberă. Pregătirile, renovarea și amenajarea spațiului (fosta școală din satul Aluniș) au durat 4 luni și au fost susținute, ca întreaga activitate a centrului de altfel, din fonduri proprii.

Reporter: De la înființarea sa, ce activități ați organizat?

Iulia Sîrbu: Organizăm evenimente în fiecare săptămână și, sperăm noi, pe cât de diverse, pe atât de interesante. La Aluniș veți putea participa în săptămânile următoare: la ,,curs de împâslire” (metodă tradițională de prelucrare a lânii) pe 18 iulie 2020, vernisaj de pictură și țesături, 24 iulie Dinu Mihai Falcoianu și Smaranda Isar (din Pătârlagele), curs de fluier și demonstrație de presare a uleiurilor la rece pe 01 august și multe altele. Toate evenimentele pe care le organizăm sunt detaliate pe pagina de Facebook a centrului: Aluniș Art Center, pe care o actualizăm zilnic.

Reporter: Care a fost feedbackul din partea turiștilor buzoieni, și nu numai, la activitățile pe care le-ați derulat?

Iulia Sîrbu: Uimitor de entuziast. Aluniș este un obiectiv turistic în sine prin biserica de piatră, cu hramul Căderea capului Sf. Ioan Botezătorului, un important lăcaș de reculegere și singurul schit rupestru, din ceea ce noi numim Athos-ul românesc, care poate fi vizitat cu mașina. De asemenea, este punctul de plecare al frumoaselor trasee montane către schiturile rupestre de la Nucu (Poiana Cozanei). Ne așteptăm ca turiștii care sosesc în zonă să găsească inedit și o surpriză plăcută, un centru de artă în vârf de munte. La ceea ce nu ne-am așteptat însă, este să devenim, într-un timp atât de scurt, noi înșine un obiectiv turistic. Am primit sute de mesaje de felicitare, de susținere, de încurajare. Sunt foarte mulți turiști din zone limitrofe (Nehoiu, Pătârlagele, Cislău, Berca) care ne trec pragul, și vin pentru prima dată la Aluniș. E ca și cum toată lumea aștepta ca acest proiect să ia naștere, ca cineva să aducă un val de entuziasm și energie proaspată în zonă.

Reporter: Din experiența dumneavoastră, cât de dornici sunt buzoienii să-și păstreze tradițiile atât de frumoase ale acestui județ?

Iulia Sîrbu: Foarte deschiși și emotionați. Am stârnit multe emoții și nostalgii deja, prin prima șezătoare organizată la Aluniș (pe 21 iunie, în parteneriat cu Asociația Șezătoare București). S-a rupt firul tradițiilor în sensul de practicare a lor, dar cred că, cu entuziasm și o formă de organizare, iar aici noi ne asumăm acest rol, se pot relua, într-o formă nouă, dar autentică. Există mult interes pentru coaserea de ii și cred că putem aduce în mod sustenabil și coerent și o motivație economică în reluarea acestor meșteșuguri.

Reporter: Ce colaborări aveți cu artiștii din județ, din țară și chiar din străinătate?

Iulia Sîrbu: Două evenimente muzicale sunt programate pentru luna august, cel cu instrumente tradiționale, susținut de Hanu’. (Subcarpați) – 15.08.2020, și concertul de cobză al lui Simion Bogdan Mihai pe 22.08.2020. Ambele evenimente sunt cu intrare liberă. Suntem în discuții pentru două proiecte importante pentru anul 2021: cu Roots Revival, un proiect internațional cu o puternică componentă în valorificarea patrimoniului muzical românesc, și cu Subcarpați, care nu mai au nevoie de nicio altă prezentare, pentru organizarea unui prim festival la Aluniș. Ambele proiecte, dar și altele, încă în lucru pentru 2021, depind însa de sprijinul financiar pe care îl vom atrage. Avem semne pozitive în acest sens, din partea Consiliului Județean Buzău.

Reporter: Am văzut că Aluniș Art Center a organizat și o serie de expoziții. Când anume pot fi vizitate? 

Iulia Sîrbu: O expoziție permanentă în cadrul centrului este cea de sculptură a artistului popular Mircea Dragomir, din Aluniș. Pe data de 24 iulie avem vernisajul noii expoziții de pictură, ceramică și țesături: Dinu Mihai Falcoianu și Smaranda Isar (din Pătârlagele). Pe 18 septembrie inaugurăm ultima expoziție de pictură de anul acesta: Maia Ștefana Oprea și Samir Mihail Vancica, ce va putea fi vizitată până la finele lunii octombrie.

Reporter: Când a început practic colaborarea cu artistul olandez, Jos Volkers, despre care am văzut că ați anuntat că lucrează, de doi ani, la un poriect interesant chiar în Valea Păltinișului (Gura Teghii)? Aș vrea să îmi spuneți mai multe despre acesta.

Iulia Sîrbu: Jos Volkers face parte dintre artiștii mutați recent în zonă (pe Valea Buzăului). Ne leagă o caldă prietenie, fiind implicat, alături de soția sa Rodica Pătrașcu, încă de la primele gânduri, de înființarea Aluniș Art Center. Avem în comun proiecte de rezidențiat cu artiști din Olanda (dar nu numai), de colaborări inedite, pe termen lung. Proiectul său, ajuns acum la final, ,,Racheta bioremediatoare”, de 14 metri lungime, un lung și complex proiect, un performance art act – este o metaforă pentru situația planetei, atrăgând atenția asupra crizei ecologice, rolul tehnologiei, războiului și felul în care acestea se împletesc în destinul umanității. Ca să vizualizăm, 14 m înseamnă un bloc cu 5 etaje! Construită exclusiv din materiale biodegradabile (lemn, cânepa, etc), racheta este umplută cu semințe, spori și nutrienți (cum ar fi apa și minerale) necesare vieții.

Reporter: Aluniș Art Center va organiza în acest weekend o întâlnire cu acest artist străin?  Ne puteți spune unde anume va avea loc, ora la care va începe acest eveniment și cine poate participa?

Iulia Sîrbu: Duminică, 12 iulie, la 10:30, vă așteptăm în Pătârlagele, în parcarea vis-a-vis de piață, unde Aluniș Art Center va organiza întâlnirea cu acest inedit proiect, în drumul său către muzeele din Olanda. Doritorii vor putea admira, fotografia și afla mai multe despre acest demers artistic, dar îl vor putea cunoaște și pe autor, Jos Volkers. Intrarea este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here