FAPTELE DE HĂRȚUIRE ȘI AMENINȚĂRILE ON-LINE VOR FI CONSIDERATE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

0
576

O lege, publicată chiar luni în Monitorul Oficial, prevede includerea în sfera violenței domestice și a faptelor de violență cibernetică. În mare, e vorba de orice fapte de hărțuire, urmărire, violență și amenințări care se produc în mediul online, precum și publicarea unor imagini intime. Inițiatorii au vrut să includă violența cibernetică în definiția violenței domestice, care se referă, conform Legii nr. 217/2003, la orice (in)acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială ș.a.m.d. dintre soți, foști soți, dintre actuali sau foști parteneri, chiar dacă nu au fost vreodată căsătoriți.

Pe de altă parte, nu există o contravenție privind violența domestică, care poate presupune diverse fapte, unele dintre ele fiind pedepsite penal. Dar victimele violenței domestice pot obține ordine de protecție. Dacă în violența domestică va fi inclusă și hărțuirea online, adică violența cibernetică, atunci se poate înțelege că și victimele acestor violențe vor putea obține ordine de protecție. Cea mai recentă și extrem de importantă modificare adusă Legii privind violența domestică este ordinul de protecție provizoriu, pe care victimele îl pot cere direct de la polițiști, înaintea celui dat de judecător, cu o acoperire mai mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here