PENSIILE „SPECIALE” VOR FI TAXATE SUPLIMENTAR

0
548

Toate categoriile de pensii care nu sunt cuprinse în Legea privind sistemul public de pensii vor fi taxate suplimentar, dacă depășesc 2.000 de lei, iar cele care sar de 7.000 vor fi taxate cu 85% pentru sumele care depășesc această valoare. Asta prevede o propunere legislativă adoptată miercuri, la Camera Deputaților. Sunt vizate nu doar pensiile aleșilor parlamentari, ci și cele ale magistraților, diplomaților, pensiile militare și nou-apărutele indemnizații speciale pentru primari și viceprimari. Documentul va fi trimis curând la șeful statului, pentru promulgarea prin decret.

Le spunem generic ,,pensii speciale” pentru că ele nu sunt prevăzute de legea care reglementează pensiile din sistemul public, aplicabilă majorității românilor. Potrivit Codului fiscal, pensiile care depășesc 2.000 de lei sunt oricum impozitate cu 10%, impozitul aplicându-se sumelor ce trec de acest plafon. Situația va fi la fel și în cazul acestei taxe, în sensul că bazei căreia i se aplică procentul de taxă e cel rezultat după ce se scade impozitul aplicat potrivit Codului fiscal. Taxa se va aplica și acolo unde există un singur tip de pensie sau indemnizație specială, și acolo unde sunt mai multe astfel de venituri obținute lunar, asupra întregii sume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here