TRUPURILE EROILOR DIN AFGANISTAN VOR FI ADUSE LUNI, ÎN ȚARĂ

0
1585

Autor: Newss.ro

        În condițiile în care, anchetele derulate de NATO și de comandamentul detaşamentului românesc de forţe, pentru operaţii speciale din Afganistan s-au finalizat, trupurile neînsufleţie ale celor doi subofiţeri, plutonierul Iulian Dumitrescu şi sergentul Adrian Vizireanu, urmează să fie aduse în ţară de o aeronavă militară, în cursul zilei de mâine, la Bucureşti, iar de acolo, acasă, la Buzău. Ei vor fi înmormântaţi, cu onoruri militare, la cimitirul Eroilor.

         Luni, 9 mai, de la ora 8.00, în toate unităţile militare din ţară precum şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional vor fi organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare pentru cei doi militari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here