PESTĂ PORCINĂ CONFIRMATĂ LA O FERMĂ DIN GLODEANU SILIȘTEA

0
692

Autoritățile buzoiene anunță printr-un comunicat că s-a confirmat prezența virusului Pestei Porcine Africane, la porcul domestic, într-o exploatație comercială (fermă) situată în extravilanul Loc. Glodeanu Siliștea. În urma confirmării diagnosticului, de către Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit și au instituit imediat măsurile aplicabile în cazul diagnosticării unui focar de PPA într-o exploatație comercială (fermă).

Exploatația respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport. În exploatație vor fi eutanasiate toate animalele iar cadavrele ecarisate. Centrul Local de Combatere a Bolilor Buzău  s-a întrunit, prin audio-conferință, și fost adoptat planul de măsuri privind controlul și combaterea bolii, precum și a zonelor de restricții. Ancheta epidemiologică este în desfășurare.

La această dată, Pesta Porcină Africană în jud. Buzău nu mai evoluează în nici o gospodărie individuală (exploatație non profesională) iar în mediul silvatic, la porcul mistreț sunt înregistrate 60 de cazuri pe raza a 18 fonduri cinegetice, după cum urmează:

Nr.crt. Fondul cinegetic Nr. de cazuri Morți Vânați
1. FV 23 Grăjdana 13 10 3
2. FV 41 Beceni 5 4 1
3. FV 42 Aldeni 5 2 3
4. FV 39 Breazău 1 1
5. FV 27 Berca 6 3 3
6. FV 44 Câlnău 6 2 4
7. FV 45 Dedulești 2 1 1
8. FV 26 Umbrărelu 3 2 1
9. FV 1 C.A. Rosetti 1 1
10. FV 20 Monteoru 4 3 1
11. FV 40 Vintilă Vodă 1 1
12. FV 46 Făgetu 2 2
13. FV 54 Săgeata 1 1
14. FV 57 Zărnești 1 1
15. FV 47 Crângul Ursului 2 2
16. FV 21 Gura Saratii 3 3
17 FV 58 Oreavu 2 2
18 FV 18 Tabarasti 2 2
  TOTAL 60 28 32

DSVSA solicită în continuare sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor, chiar și în actuala conjunctură epidemiologică națională generată de evoluția COVID – 19, pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA Buzău. Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here