PROTOCOLUL M.A.I. CU BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A FOST REVIZUIT! CE SCHIMBĂRI AU FOST FĂCUTE

0
696

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, în această seară, că protocolul semnat între MAI și Biserica Ortodoxă Română a fost modificat. Mai exact, slujbele din noaptea de înviere se vor oficia cu respectarea ordonanțelor militare, fără participarea credincioșilor în incinta, curtea bisericilor. Pâinea sfințită numită „Paște” va fi distribuită la domiciliul credincioșilor de către personalul clerical și volunrtari, vineri și sâmbătă, între orele 8-17, și duminică între orele 6-12, la solicitarea credincioșilor

Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de personalul clerical și maximum 5 voluntari, sâmbătă. Personalul clerical și maxim cinci voluntari echipați vor distribui lumina și paștile respectând Ordonanțele Militare, având asupra lor actele și un ecuson.  ,,Credincioșii vor primit Paștile sau Sfânta Lumină fără a ieși în stradă. În cazul blocurilor, va exista un reprezentant. În spitalele fără preot, cadrele MAI vor distribui Sfânta Lumină. Structurile coordonate de MAI vor asigura ordinea publică pe toată durata activității”, a mai precizat Vela. Modificarea protocolul semnat între MAI și Biserica Ortodoxă Română a fost modificat în urma criticilor aspre din partea președintelui României, Klaus Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here