MISIUNE A UNUI DETAȘAMENT DIN CADRUL UNUI BATALION, AFLAT ÎN SUBORDINEA DIVIZIEI 2 INFANTERIE „GETICA” BUZĂU, ÎN MUNICIPIUL SUCEAVA

0
617
Sursa foto: Diviziei 2 Infanterie „Getica”/Facebook

Începând de astăzi, un detașament din cadrul Batalionului 202 Apărare CBRN (Intervenție la Dezastre) „General Gheorghe Teleman” din subordinea Diviziei 2 Infanterie „Getica”, acționează în sprijinul autorităților locale pentru decontaminarea / dezinfectarea căilor rutiere, tehnicii sanitare și a personalului medical din municipiul Suceava. Militarii participă, astfel, la efortul național de limitare a efectelor pandemiei generată de virusul COVID-19. Detașamentul are în compunere 10 autospeciale de decontaminare a terenului și o autospecială de decontaminare a personalului, fiind format din circa 70 de militari, precum și alte mijloace și forțe de sprijin.

Pentru îndeplinirea misiunii, militari și tehnică din mai multe unități din subordinea Diviziei 2 Infanterie vor executa, de asemenea, mai multe misiuni de sprijin (transport, însoțirea coloanelor și controlul circulației, asigurare medicală). Misiunea presupune utilizarea unei soluții de dezinfectare (hipoclorit de sodiu) care necesită luarea unor măsuri de precauție privind accesul persoanelor în zonă pentru o perioadă de timp de până la două ore, măsuri ce vor fi stabilite și implementate de autoritățile locale.

Tehnica folosită (autospeciale de decontaminare a terenului tip ADDT-4M și de decontaminare a personalului ADP-80) se află în dotarea Batalionului 202 Apărare CBRN, fiind utilizată atât pentru îndeplinirea misiunii de bază (dezinfectarea căilor rutiere, a tehnicii și personalului medical), cât și pentru decontaminarea tehnicii și a personalului propriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here