CUM NE PĂSTRĂM CALMUL ÎN PERIOADELE STRESANTE

0
683

Stresul reprezintă o stare care ne cuprinde ființa pe toate planurile, mental, emoțional și fizic. De fapt, stresul în sine nu este o ,,boală”, ci presupune în sine reacția noastră mentală interpretativă la stimulii exteriori sau interiori. Astfel, îngrijorările imaginare legate de ce s-ar putea întâmpla (în viitorul apropiat sau mediu) pe care le rulăm mental, perfecționismul și nerăbdarea, ne pot produce în mod inutil o stare de panică.

9 SFATURI PENTRU A NE PĂSTRA CALMUL, ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ

  1. Renunță la îngrijorări imaginare, pentru că țin de un viitor pe care nu-l cunoști!
  2. Renunță la nemulțumiri mărunte și crește-ți recunoștința pentru ceea ce ai, știi și poți deja sau poți căuta, întreba și învăța.
  3. Rămâi cu atenția pe ce este cu adevărat important: sănătatea, relaxarea, recunoștința, familia, iubirea.
  4. Menține constant un stil de viață sănătos pentru a-ți susține sistemul imunitar (mod de gândire util/bazat pe prezent, realitate palpabilă, mișcare fizică, alimentație echilibrată, socializare de calitate, hobby-uri).
  5. Redu consumul de carne – procesarea ei consumă mai mult din energia organismului decât procesarea vegetalelor, hormonii de stres eliminați de animalul ucis trec în corpul nostru, având ca rezultat creșterea necontrolată a stării de panică.
  6. Respectă cu această ocazie viața altor ființe, respectă curățenia, mediul înconjurător și echilibrul natural.
  7. Petrece mai mult timp cu familia, prietenii, cu tine însuți.
  8. Citește, citește, citește!
  9. Abordează constant (zilnic) orice metodă de relaxare ți se potrivește: mișcare fizică, cititul unei cărți, un film bun, un hobby, meditație, respirație, yoga, timp de calitate cu persoane de la care ai ceva de învățat etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here