REORGANIZAREA FISCULUI: SE ARE ÎN VEDERE ELIMINAREA A 2.000 DE POSTURI VACANTE ȘI ÎNFIINȚAREA UNOR DIRECȚII

0
728

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a pus în dezbatere publică un proiect care prevede înființarea mai multor direcții în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), redenumirea alteia și eliminarea a 2.000 de posturi neocupate. Măsurile au drept scop eficientizarea activității Fiscului. O primă măsură prevăzută în proiectul de HG vizează activităţile de control şi inspecţie fiscală. Mai exact, se propune ca amândouă activitățile să fie coordonate de un singur vicepreședinte și nu de doi cum este în prezent.

De asemenea, se propune și înființarea Direcției generale de management al riscului, Direcției generale de strategie și monitorizare a proceselor și a Unității de management a informației. Totodată, Direcţia generală de planificare, monitorizare şi sinteză ar urma să-și schimbe denumirea în Direcţia generală de monitorizare venituri şi sinteză, dar nu și atribuțiile actuale. Cel mai mare impact îl va avea propunerea privind repartizarea resurselor, inclusiv a personalului, în funcție de o serie de indicatori de eficiență a activității. Această reorganizare va avea ca efect reducerea funcțiilor de conducere cu 150 posturi, după cum se menționează în nota de fundamentare atașată proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here