VESTE BUNĂ PENTRU FERMIERI: TERMEN PRELUNGIT PENTRU SCHEMA DE SPRIJIN DE LA APIA!

0
613

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță potențialii beneficiari că s-a prelungit cea de a 4-a sesiune de depunere a cererilor de sprijin pentru Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite„, aferentă Măsurii 8 ”Investiții în dezvoltarea zonelor împădurite și îmbunătățirea viabilității pădurilor”, submăsura 8.1 ”Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, până la data de 31.03.2020 (inclusiv), ora 16.00. Astfel, prelungirea termenului de depunere a cererilor de sprijin asigură condițiile necesare pentru accesarea submăsurii 8.1 pentru care există un interes real, accesarea fondurilor FEADR aferente având impact pozitiv pentru atingerea obiectivelor PNDR 2014-2020. Alocarea financiară pentru sesiunea 4/2019 este de 15.000.000 euro.

Pentru informații detaliate privind condițiile de depunere și selectare a cererilor de sprijin, a fost publicat pe site-ul APIA – ww.apia.org.ro, Ghidului solicitantului pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafețe împădurite”, aferentă Măsurii 8 „Investitii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătățirea viabilității pădurilor”, Submăsura 8.1 „împăduriri şi crearea de suprafețe împădurite”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 – sesiunea 4/2019, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 476/09.09.2019, la link-ul: http://www.apia.org.ro/files/pages_files/Ghidul_solicitantului_Masura_8_Sesiunea_4__forma_finala_clean.pdf.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here