REGINA-MAMĂ ELENA, REPATRIATĂ ASTĂZI, PENTRU A FI ÎNHUMATĂ LA CURTEA DE ARGEȘ

0
672
Sursa foto:caleaeuropeana.ro

„După şapte decenii, Regina-mamă Elena se întoarce în România pentru eternitate”, şi-a început Majestatea Sa Margareta mesajul. La Aeroportul Internaţional Otopeni, la ora 11.00, o aeronavă a Forţelor Aeriene Române va repatria sicriul cu rămășițele suvernei. La aeroport va avea loc un ceremonial militar şi religios, la care vor fi prezenţi Majestatea Sa Margareta şi membri ai Familiei Regale, reprezentanţi ai instituţiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei României, ai Corpului Diplomatic şi ai altor confesiuni şi religii din România, informează un comunicat al Biroului de Presă al Majestăţii Sale Custodelui Coroanei. Între orele 12.00 – 12.45, sicriul va fi depus în Sala Regilor din Palatul Elisabeta din Bucureşti, apoi cortegiul funerar se va deplasa de la Palatul Elisabeta la Curtea de Argeş. Sicriul Reginei Elena va fi depus în Catedrala istorică Episcopală şi Regală astăzi, la ora 16.45. Sâmbătă, la ora 12.00, va fi oficiată slujba de înmormântare, în Catedrala istorică Arhiepiscopală şi Regală, iar la ora 13.00 va avea loc ceremonia de înhumare la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală,

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here