ROXANA CONSTANTINESCU, PREȘEDINTELE CRUCII ROȘII BUZĂU DESPRE BALUL CARITABIL DE PE 4 OCTOMBRIE: ”VREM CA INVITAȚII LA BAL SĂ RĂMÂNĂ CU SENTIMENTUL BUN CĂ AU FOST UTILI SOCIETĂȚII”

0
879

După mai mulți ani de pauză, Crucea Roșie Buzău reia tradiția organizării balurilor caritabile. Anul acesta balul Crucii Roșii se va desfășura pe 4 octombrie, iar scopul lui este de a strânge banii necesari achiziționării unei mașini 4×4. Cu ajutorul acesteia voluntarii ar putea ajunge mai ușor la beneficiarii aflați în zonele izolate. Oricine poate participa la acest bal în schimbul sumei de 100 de lei pentru meniu și a unei donații minime de 100 de lei. Cum pregătește echipa de voluntari balul, ce tematică specială va avea el și cum va arăta programul artistic, aflați într-un interviu acordat Scurt pe 2 de președintele Crucii Roșii, Roxana Constantinescu.

Alina Răducan: Anul acesta ați decis să reluați tradiția balurilor caritabile. La ce să ne așteptăm?

Roxana Constantinescu: Noi organizăm în data de 4 octombrie un bal caritabil. Reînnodăm în felul acesta o mai veche tradiție întreruptă de cinci ani, aceea de a chema publicul larg să participe la o acțiune frumoasă, deosebită care să se constituie într-un eveniment permanent. Tema balului de anul acesta este reeditarea balurilor din vremea Reginei Maria care se cunoaște că a fost una din personalitățile proeminente ale acestei organizații. În cadrul său suntem ajutați de o multitudine de artiști buzoieni, recunoscuți la nivel național și chiar internațional care nu au ezitat nicio clipă să-și aloce din timpul liber pentru noi.

A.R.: Cine poate participa la acest bal?

R.C.: La acest bal ne-am orientat pentru o participare de 100 de persoane. El se va desfășura la Conacul Trandafirilor în centrul Parcului Crâng, o reședință pitorească și cât de minunat destin să ajungem acolo. Vrem ca 100 de invitații să le expunem spre vânzare, iar 50 să le dăruim celor care ne ajută în întreg procesul de organizare și pornim de la ipoteza unui meniu de 100 de lei și a unui minim de donații de 100 de lei.

A.R.: Cum se va desfășura balul Crucii Roșii 2019?

R.C.: În cadrul balului vom asigura niște momente vintage. Vom cere ținuta obligatorie pentru doamne în stilul anilor 20. Încercăm să impunem un dress code, adică un aranjament floral, o voaletă. Ne dorim foarte tare să aveți parte de o primire spectaculoasă pe un covor roșu sub o arcadă decorată cu baloane în culorile crucii roșii, veți fi primiți de un grup de dansatori profesioniști de la Vibe Dance Studio care vă va conduce în pași de vals, vor fi prezenți elevi de la Liceul de Artă Margareta Sterian din Buzău cu o formație de cameră, vom avea hostess. Cei care vor asigura ilustrația sonoră sunt formația condusă de Eduard Antohi, interprete principale Lucia Dumitrescu și Bianca Mihai. Vom avea și un mini grup vocal. Toate aceste personalități vor interpreta melodii ale perioadei interbelice. Vom căuta ca meniul să fie tentant și stropit cu un vin bun.

A.R.: Cum putem procura invitațiile?

R.C.: Avem o pagină a balului caritabil, ne aveți pe noi, Roxana Constantinescu și Floarea Bîrzu, avem o adresă de mail, avem chiar și disponibilitatea de a ne întâlni cu persoanele care își doresc să vină la bal pentru a da invitațiile. Pentru sumele de bani se vor emite chitanțe, forma aceasta de ajutor poate fi scutită de impozit dacă vorbim de agenții economici. Ne punem mari speranțe, mai ales în firme.

A.R.: Cât de greu este să organizezi un astfel de bal?

R.C.: Toate aceste povești au la bază munca unui întreg grup, a unor domnișoare și doamne extrem de implicate care forfotesc pentru noi. Un bal nu este simplu de organizat. Pornind de la invitații, la comunicatele de presă sau zonele din care putem aduce oameni care să aprecieze la adevărata valoare un asemenea eveniment, toate le facem în echipă. Vrem ca invitații la bal să rămână cu sentimentul bun că au fost utili societății.

 

Alina Răducan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here