Autor: Newss.ro
Americanii de la o companie de top mondial în industria auto au inaugurat astăzi fabrica de ștergătoare auto de la Ploiești, unde lucrările de construcție au început acum un an. Fabrica este situată în parcul industrial din Ariceștii Rahtivani, de lângă Ploiești și va avea 300 de angajați. De la inaugurare nu au lipsit ambasadorul SUA la Bucureşti, dar nici premierul tehnocrat, Dacian Cioloş. Premierul speră că tot mai mulţi investitori strategici, precum americanii de la Federal Mogul, să aleagă ţara noastră. ,,Este un semn bun, este un semn bun în primul rând pentru comunitatea locală, pentru Ploiești, pentru această platformă industrială care iată capătă din ce în ce mai mult noi valențe și asta ne arată că atunci când există predictibilitate, când există claritate atât din punct de vedere legal, juridic, politic, fiscal, atragem și capitalul” a declarat șeful Guvernului.
Noua unitate de producție are 12.000 mp și funcționeaza în colaborare cu fabrica de sisteme de frânare deținută deja de Federal-Mogul, la Ploiești. Compania a fost înființată în Detroit, în 1899, cu sediul internațional în Southfield, Michigan. Compania are peste 50.000 de angajați în 34 de țări, produce și distribuie piese și servicii pentru fabricanții și operatorii de service din întreaga lume, atât pe piața automobilelor și echipamentelor pentru vehicule comerciale ușoare, medii și grele, navale, feroviare și aerospațiale, cât și pe piața energetică sau industrială.