AVERTISMENT DIN PARTEA COMISIEI EUROPENE

0
752

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a transmis o scrisoare autorităţilor române în care avertizează cu un mecanism mai dur decât Mecanismul de Cooperare şi Verificare, dacă modificările aduse codurilor penale intră in vigoare.

Oficialul european precizează în documentul  transmis, că reprezentanţii Comisiei Europene au fost nevoiţi să revină în ultimele luni, la intervale frecvente, la chestiunea evoluţiilor privind statul de drept în România.

Potrivit acestuia amendamentele adoptate de Parlamentul României la 24 aprilie 2019 la Codul penal român, Codul de procedură penală şi Legea specială privind corupţia se adaugă la aceste preocupări.

Scrisoarea este adresată preşedintelui Klaus Iohannis, preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea şi premierului Viorica Dăncilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here