JOIA MARE SAU JOIA PATIMILOR: OBICEIURI ȘI TRADIȚII

0
851

Astăzi este Joia Mare , ziua când se prăznuiesc patru evenimente din Săptămâna Patimilor:  spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitor, Cina cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda. În seara acestei zile, creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii.

În tradiţiile românilor, Joia Mare se mai numeşte Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriţă – termenul până când femeile trebuiau să termine de tors cânepa. La cele leneşe se spunea că vine Joimăriţa să vadă ce-au lucrat, iar dacă le prindea dormind, le făcea neputincioase a lucra tot anul.

Potrivit tradiției, în unele sate din sudul ţării, se obişnuia ca fetele să facă  12 noduri unei ațe, punându-şi la fiecare nod câte o dorinţă şi dezlegându-le când dorința s-a împlinit. Aţa şi-o puneau sub pernă seara, crezând că-şi vor visa ursitul. Tot conform tradiției, este ziua  în care gospodinele trebuie să vopsească ouăle în roşu, urmând ca în Sâmbătă Mare să coacă pasca şi cozonacul ce vor fi aduse la biserică în noaptea de Înviere pentru a fi sfinţite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here