FUNCȚIONARI SCOȘI ÎN TEREN

0
880

În 2019, funcționarii din cadrul Serviciului Taxe și Impozite Locale Rm. Sărat vor ieși pe teren pentru a efectua acțiuni de verificare a contribuabililor.

Una dintre prioritățile  Serviciului Taxe și Impozite Locale o reprezintă verificarea contribuabililor, precum şi constatarea eventualelor abateri de la legislația fiscală, în vederea corectării lor.

Șefa Serviciului Taxe și Impozite Locale din cadrul Primăriei Rm. Sărat, Monica Stănărîngă, anunță că în perioada următoare vor fi verificați proprietarii de case şi apartamente care îşi utilează imobilele cu instalaţii de încălzire. Oamenii trebuie să declare acest lucru, pentru că altfel, sunt pasibili de amendă: “Colegilor mei le-am stabilit un plan de acțiune începând cu data de 1 aprilie, să-și facă de așa natură programul, încât componenta de verificare pe teren a contribuabililor să reprezinte o pondere covârșitoare în timpul de lucru. Verificările vor consta în primul rând, în depistarea acestor clădiri nerezidențiale, în măsura în care identificăm astfel de clădiri nedeclarate de contribuabil, se soldează cu recalcularea impozitului. Mai avem o luptă pe care anul acesta sperăm să o desăvârșim și să finalizăm acțiunea de identificare a persoanelor care dețin instalații complete și sunt nedeclarate. “

Loredana Bălan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here