Mihaela Ion, managerul clubului Vibe Dance Studio,despre proiectele sportive pe 2019: ”Ne dorim să mergem pe drumul drept, să facem performanță de calitate cu sportivii noștri !”

0
1466

Anul 2018 a făcut loc unui nou nume pentru cel mai vechi club de dans sportiv din Buzău. Vibe Dance Studio s-a transformat rapid, la doar câteva luni de la rebranduire, în ceea ce părinții spun că este cea mai cool, profesionistă și ambițioasă asociație de dans sportiv locală. Cu prezențe constante la cele mai importante concursuri naționale de dans sportiv, dar și cu grupe de copii care abia învață primii pași de dans, anul 2019 se anunță a fi unui cel puțin la fel de bun pentru club. Care au fost cele mai răsunătoare evenimente ale anului trecut, cu ce premii s-au întors sportivii și ce așteptări au de la anul ce tocmai a început, aflați dintr-un interviu realizat, în exclusivitate, cu președintele clubului, Mihaela Ion.

Alina Răducan: Cum ați caracteriza anul 2018?

Mihaela Ion: Anul 2018 a însemnat, în primul rând, continuarea activităților de inițiere și performanță în dans sportiv sub un nume nou, Club Sportiv Vibe Dance Studio.

A.R. Care au fost cele mai importante evenimente ale Vibe Dance Studio în 2018?

M.I.: Cel mai important eveniment a fost Cupa Buzău în An Centenar, ediția cu nr. 2, care datorită implicării autorităților locale, oamenilor de afaceri locali și părinților sportivilor clubului, a avut ca rezultat un eveniment de succes. Am participat cu 40 sportivi la ediția cu nr. XVI Conil Fest- Palatul Copiilor București, în sprijinul copiilor cu dizabilități. De asemenea, am ținut și anul acesta Spectacolul de Crăciun, un eveniment de suflet al clubului nostru transpus în atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă, ocazie cu care dansăm și ne bucurăm de rezultatele, progresul și reușitele, atât ale sportivilor consacrați, cât și de primii pași ai celor mai mici membri ai noștri. Ne bucurăm de prezența sportivilor noștri în 20 competiții naționale, unde au ajuns în peste 100 finale și de la care s-au întors cu 25 medalii de aur, 23 medalii de argint și 20 medalii bronz.

A.R.: Ce așteptări aveți pentru 2019?

M.I.: Ne dorim să continuăm proiectele noastre în același mod, să facem performanță de calitate cu sportivii noștri și țin să menționez că, în afară de pregătirea specifică cu antrenamente de dans sportiv, sportivii noștri beneficiază de pregătire fizică și psihologică în mod constant. Sportul de performanță fiind o activitate  complexă, necesită pregătire pe măsură, nu inventăm noi lucrurile într-un anumit mod, ci ne dorim să mergem pe drumul drept! Avem și alte proiecte importante și sperăm să le realizăm așa cum  gândim și dorim! Sperăm să avem în continuare sprijinul părinților, în special acela de a susține copiii practicarea dansului sportiv, de la activitate pentru timpul liber, până la practicarea ca sport de performanță.

A.R. De ce să aleagă părinții pentru copiii lor dansul sportiv?

M.I.: Dansul sportiv este una dintre cele mai distractive forme de activitate fizică pe care le poate face copilul. El folosește constant și echilibrat toate grupele de mușchi și ajută la tonifierea musculaturii și la o creștere și modelare armonioasă a corpului.  În plus, în timpul dansului se formează și se stimulează funcții importante implicate în dezvoltarea fizică a copilului: coordonarea, forța, echilibrul și flexibilitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here