Moarte suspectă în portul Constanța

0
797

Moarte suspectă în portul Constanța. Un marinar, de cetățenie georgiană a fost găsit decedat la bordul unei nave. Bărbatul era căpitanul navei. Autoritățile urmează să stabilească în ce împrejurări s-a produs decesul.

Lucrătorii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au fost sesizaţi în această dimineață despre faptul că la bordul unei nave aflate în staţionare în raza interioară a Portului Constanţa se află o persoană decedată. Echipa operativă s-a deplasat în data 10, unde persoana decedată a fost adusă la mal de o ambarcaţiune. Membrii echipei au stabilit că este vorba despre un bărbat de 66 de ani, de naționalitate georgiană, marinar pe o navă pavilion din Sierra Leone. Bărbatul era căpitanul navei. După constatarea decesului de către medicii de pe ambulanţă, cazul a fost clasificat drept moarte suspectă. Din primele date se pare că bărbatul prezenta urme de violență.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Morga Cimitirului Central Constanţa în vederea efectuării necropsiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările urmând a fi continuate de către lucrătorii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs decesul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here